NOUTATI
După numai câteva luni de la lansare, site-ul TOPEX crește pe Google ranking de la 4 la 5

18-10-2006

 

Cu câteva luni în urmă TOPEX  lansa în urma campaniei de rebranding noul său site.

La scurt timp după această lansare, Google ranking înregistrează o creștere a traficului pe site-ul TOPEX de la 4 la 5.

 

Site-ul TOPEX, realizat de către Emphasis Studio, a fost nominalizat la concursul Internetics 2006, categoria Comunicații. icon_nom.gif

 

Acesta este o competiție în cadrul căreia se premiază cele mai bune site-uri și elemente de advertising online, ce au ca scop prezentarea sau promovarea unor produse, servicii sau organizații. 

 

Obiectivele principale ale site-ului sunt informarea asupra activității TOPEX și susținerea valorilor brandului. Emphasis Studio a regândit imaginea TOPEX în jurul conceptului "everything connects", pentru a reda mai bine inovația și dinamismul ce caracterizează activitatea companiei noastre.

 

http://www.internetics.ro/index.php?page=winners_cat_a

Clienții din România vor putea beneficia de toate avantajele routerului TOPEX Bytton HSDPA: Vodafone lansează un serviciu bazat pe tehnologia HSDPA

11-10-2006

 

Serviciile bazate pe tehnologia HSDPA (High Speed Downlink Packet Access) sunt de patru ori mai rapide decât cele asigurate de tehnologia 3G, asigurând o viteză de conectare la Internet de până la 1,8 Mbps. Viteza maximă garantată de Vodafone este de 1,4 Mbps, în timp ce viteza de transmitere a datelor (upload) este de 384 kbps. Serviciile HSDPA sunt disponibile în acest moment în București, urmând ca rețeaua să fie extinsă ulterior și în alte orașe mari din țară.

 

Detalii în Ziarul Financiar, 06.10.2006, An VIII/1985

 

 

Despre TOPEX Bytton HSDPA

 

Double Wireless Router - echipament profesional multifuncțional care oferă conectivitate pentru o linie de voce (telefon sau centrală) și acces internet pentru o rețea locală de computere (cablate sau WiFi) prin intermediul rețelelor publice mobile.

MEMBRII FAMILIEI:

Topex Bytton GPRS
Topex Bytton EDGE
Topex Bytton UMTS
Topex Bytton HSDPA
Topex Bytton UMTS - TDD
Topex Bytton CDMA 1x
Topex Bytton EVDO

- Echipament de tipul all-in-one interfață de voce și internet
- Customizabil pentru aplicații profesionale
- Testat în aplicatii de importanță strategică
- 100% Plug and Play
- Salvează bani și conferă siguranță

 

 

 

Topex și Redline Communications oferă o soluție IP, bazată pe tehnologie WiMAX

04-05-2006

 

Soluția combină produsele Redline RedMAX cu echipamentele Topex Next Generation Network. București, România, 4 mai 2006 - Topex, producător autohton de echipamente carrier class Next Generation Network, împreună cu Redline Communications, leader mondial în furnizarea de rețele WiMAX de access wireless broadband, prezintă la CERF 2006 soluția comună IP, end-to-end, pentru furnizarea serviciilor de voce, video și date, bazată pe tehnologie WiMAX.  

În acest parteneriat, Topex aduce îndelungata sa experiență în dezvoltarea echipamentelor de infrastructură de rețea pentru VoIP, incluzând softswitch-uri și media gateways.

În cadrul soluției, nivelele backhaul și last mile sunt acoperite de produsele Redline. Switching-ul apelurilor de voce și video, interconectarea cu alte retele și echipamentele de la nivelul clientului final sunt asigurate de catre Topex prin suita sa de echipamente NGN. Elementul esențial în soluția Topex este produsul Topex multiSWITCH. El este completat de gama Topex Media Gateway care asigură interfața între traficul pe IP și rețelele TDM (mobil sau fix). Lor li se adaugă router-ele Topex Double Wireless. Cu arhitectura sa deschisă, Topex multiSWITCH oferă operatorilor o flexibilitate ideală în dezvoltarea soluțiilor personalizate. Produsele din familia Media Gateway acoperă toate protocoalele de semnalizare importante (SIP, H232, SS7, ISDN, R2) permițând interconectarea perfectă a operatorilor cu diferite rețele TDM și IP. Având o scalabilitate largă, pornind de la un canal de voce până la grupuri de trunchiuri de E1, gama Topex Media Gateway asigură implementarea soluției în infrastructura deja existentă a utilizatorilor. Ca urmare a succesului obținut cu Router-ele Topex WiFi HSDPA si UMTS-TDD, demonstrat la CeBIT 2006, Topex integrează în soluție versiunea WiMAX a router-ului său WiFi. 

Prin această colaborare, cele două companii aduc pe piață o soluție cu adevărat inovatoare, o alternativă valoroasă pentru toți cei implicați în industria telecomunicațiilor. Rezultatul cooperării reprezintă un progress important pe piața soluțiilor de access wireless broadband. Se așteaptă ca soluția să genereze un interes substanțial în rândul furnizorilor de servicii de telefonie și integratorilor de soluții IT&C.

Kevin Suitor, VP Business Development Redline menționează: "Această soluție de voce peste WiMAX oferă operatorilor un avantaj competitiv deosebit de valoros, cu precădere în piețele emergente unde rețelele de cupru sunt inexistente. Soluția noastră comună furnizează un sistem de voce bazat pe IP, cu scalabilitate mare, care aduce elementul de diferențiere în oferta utilizatorilor". 

Soluția se adresează operatorilor de servicii de comunicații și integratorilor de soluții IT&C. Aceștia pot beneficia acum de o soluție completă WiMAX triple play pentru a putea răspunde clienților și abonaților lor. Datorită scalabilității infrastructutii Topex NGN, utilizatorii soluției pot să dimensioneze costurile investiției în concordanță cu ritmul de creștere al numărului de abonați sau al traficului. 

Dan Adamescu, CEO Topex declară: "Luând în considerare actuala orientare a operatorilor către soluții IP mobil pentru servicii integrate de voce, video și date, considerăm că împreună cu Redline Communications aducem pe piață soluția potrivită la momentul potrivit. Numeroșii ani de experiență de succes ai ambelor companii confirmă calitatea întregii soluții promovate."

Soluția este prezentată între 3 - 7 mai, la CERF 2006, în standul Topex, 6028, Hala 16-17.

Redline WiMAX  lider de piață

Produsele Redline certificate WiMAX permit realizarea conexiunii wireless broadband și includ RedMAX carrier-class Base Station (AN-100U) și RedMAX Outdoor Subscriber Unit (SU-O), bazate pe tehnologie IEEE 802.16-2004 WiMAX și încorporează interfața Intel® PRO/Wireless 5116. Gama include și echipamentul Indoor Subscriber Unit (SU-I) precum și o suită de produse bazate pe standardul IEEE 802.16-2005.

Portofoliul de soluții TOPEX NGN este prezentat, în premieră în România, la CERF 2006

27-04-2006

 

TOPEX prezintă la CERF 2006, în premieră în România, portofoliul său de echipamente carrier class: TOPEX Next Generation Network.

Produsele TOPEX din seria NGN sunt TOPEX multiSWITCH și familia TOPEX Media Gateway. Ele sunt destinate operatorilor de servicii de telefonie de dimensiuni mici și medii, integratorilor IT&C precum și întreprinderilor care își gestionează propria rețea de comunicații. Implementându-le, aceștia pot optimiza serviciile bazate pe IP, în contextul trecerii către soluții convergente din clasa NGN. Datorită arhitecturii lor de sistem, aceste produse asigură o trecere rapidă și ușor scalabilă de la infrastructura clasică existentă la rețeaua IP.

TOPEX multiSWITCH este o soluție pentru rețele de telecomunicații mai performante, flexibile, care să susțină nevoile actuale de comunicare cu toată complexitatea lor. El este mai mult decât o modernizare parțială sau implementarea unei noi tehnologii; el este un set de soluții pentru rețele convergente, în evoluție.                   

Prin gama sa completă de Media Gateway, TOPEX oferă clienților săi posibilitatea integrării unor soluții de capacitate extinsă pornind de la 30 de canale și până la 300 de canale TDM/VoIP. TOPEX Media Gateway permite Operatorilor de Servicii de Telefonie să-și crească veniturile și să diminueze cheltuielile cu infrastructura prin implementarea unei singure rețele convergente. Tototdată, sunt echipamente ce asigură optimizarea costurilor de exploatare a resurselor de comunicații de care dispune o întreprindere.

Politica de dezvoltare a TOPEX este o politică de parteneriat. Deoarece o dezvoltare durabilă este susținută de parteneriate solide TOPEX  vă invită la standul 6028, Pavilion 16-17, pentru a prospecta împreună posibilitățile de parteneriat pentru aplicațiile NGN și pentru infrastructura de comunicații.

Topex investește 1 mil de EURO în cercetare-dezvoltare, producție și marketing

19-04-2006

 

Topex investește 1 mil de EURO în cercetare-dezvoltare, producție și marketing

COMUNICAT DE PRESĂ

Emis la 18 aprilie 2006, București, pentru publicare imediată

TOPEX anunță finalizarea proiectului de investiții în valoare de 1 mil EURO în extinderea bazei materiale destinate activității de cercetare-dezvoltare, producție și marketing.

Urmare a rezultatelor excelente obținute în ultimii ani pe piața internă și internațională, TOPEX a hotărât reinvestirea unei parți din profit în lărgirea infrastructurii de cercetare-dezvoltare și producție. Proiectul s-a finalizat la începutul lunii aprilie și a avut trei direcții principale: construcția și amenajarea unei noi clădiri, înnoirea dotărilor centrului de cercetare-dezvoltare și achiziționarea unui set de utilaje de ultimă generație. Noua clădire TOPEX adăpostește spații moderne destinate echipei de cercetare-dezvoltare precum și hale de producție și de testare a echipamentelor. Suprafața totală acoperită de facilitățile de producție și dezvoltare ale TOPEX a atins 1800 mp. Aria destinată activității de cercetare-dezvoltare s-a triplat pentru a găzdui o echipă de tineri specialiști care a crescut cu 30% anul acesta. S-au achiziționat roboți industriali în valoare de 0.5 mil EURO. Noile utilaje asigură productivitate și calitate crescute dar și respectarea reglementărilor Uniunii Europene de protecție a mediului înconjurător.

Ca urmare a acestor investiții TOPEX și-a crescut potențialul de a răspunde cererii tot mai crescute pentru produsele sale dar și capacitatea de a răspunde prompt evoluției rapide a tehnologiilor în telecomunicații. Strategia de reinvestire a profitului îi asigură TOPEX o dezvoltare durabilă în perspectiva foarte apropiată a integrării în mediul puternic concurențial al Uniunii Europene. Ca rezultat al acestor investiții TOPEX anticipează o creștere a cifrei sale de afaceri cu 30% în următorul an.

Pentru a întregi procesul de dezvoltare și modernizare TOPEX și-a orientat resursele financiare și în direcția consolidării politicii sale de marketing. Strategia sa comercială de export către Uniunea Europeană solicită existența unei abordări de marketing la nivel european. Ca urmare, TOPEX a parcurs un proces de "rebranding" în urma căruia TOPEX și-a definit o imagine pe măsura progreselor sale și a noilor sale dimensiuni.

TOPEX a prezentat soluțiile sale de conectivitate M2M pentru industria bancară la expoziția Technobank

10-04-2006

 

TOPEX a participat la expoziția Technobak, desfășurată în intervalul 6-8 aprilie la Institutul Bancar Român. Aici a prezentat soluțiile sale de conectivitate M2M pentru industria bancară: familia de routere TOPEX BYTTON.

Implementând routerele TOPEX BYTTON, instituțiile financiare conectează, la standardele de securitate solicitate, ATM-uri și POS-uri prin rețeaua mobila. Routerele TOPEX BYTTON realizează rețele private (VPN) securizate peste rețeaua mobilă GPRS / EDGE / UMTS / CDMA. Conectivitatea M2M pe rețele mobile prin TOPEX BYTTON este o alternativă eficientă pentru instituțiile bancare. Ea poate fi o soluție de back-up la conexiunea pe rețele fixe. în același timp, este o soluție ideală pentru instalarea automatelor bancare în zone izolate, unde accesul la rețeaua fixă nu există sau este prea costisitoare, pentru instalări temporare cu ocazia unor târguri, expoziții cu vânzare, chioscuri, piețe mobile, etc. Routerele TOPEX BYTTON sunt proiectate astfel incât să crească flexibilitatea rețelei de ATM-uri și POS-uri și să conducă la reducerea cheltuielilor cu instalarea, operarea, întreținerea și reamplasarea ATM-urilor.

Beneficiile TOPEX BYTTON includ flexibilitate, reducerea costurilor și realizarea unei soluții de rezervă. În plus, echipamentul poate asigura supravegherea video a punctelor de prezență a automatelor bancare.

TOPEX BYTTON este o soluție ce oferă facilități puternice, garantează siguranța în operare și este ușor de administrat. Este o soluție destinată instituțiilor financiare care gestionează o rețea de ATM-uri și POS-uri sau integratorilor de soluții de comunicare în industria bancară. Ea a fost deja implementată în România, pe tehnologia GPRS, într-un număr de peste 1000 de ATM-uri, aparținând unor instituții financiare de referință pe piață.

Politica TOPEX referitoare la Directivele EU RoHS și WEEE

31-03-2006

 

TOPEX se află într-un  proces progresiv  de eliminare a tehnologiei cu Pb utilizată pentru fabricarea echipamentelor electronice. Procesul  este legat de acțiunile desfășurate în industria electronică europeană privind eliminarea Pb-ului din echipamentele electronice, acțiuni rezultate din preocuparea pentru mediul înconjurător. Acest proces constă în principal în identificarea componentelor conforme cu RoHS în ofertele furnizorilor și implementarea unor procese de fabricație utilizând  componente și aliaje fără Pb.

Produsele fabricate vor îndeplini condițiile impuse de Directiva RoHS și HG 992/25 august 2005, care limitează folosirea următoarelor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice:  plumb, cadmiu, mercur, crom hexavalent, bifenil polibromurați și/sau eteri de difenil polibromurați.

TOPEX , în preocuparea sa pentru mediul înconjurător este hotărâtă să producă echipament conform directivelor europene RoHS (2002/95/EC) si WEEE (2002/96/EC) și legilor naționale corespondente (HG 992/25 august 2005, HG  448/19 mai 2005).

Pentru a realiza acest lucru, TOPEX a format, în iunie 2005, o echipa dedicată acestui proiect care  implementează acele proceduri necesare îndeplinirii condițiilor impuse de directivele europene și  de legile naționale corespondente.

Directiva WEEE referitoare la deșeurile de echipamente electrice și electronice se adresează producătorilor, distribuitorilor și celor care reciclează echipamente electronice și are ca scop reducerea deșeurilor rezultate din echipamente electronice. Intenția TOPEX este de a urma prevederile acestei directive, fiind în conformitate cu legislația europeană și națională care reglementează acest subiect. Astfel, TOPEX s-a dedicat procesului de minimizare a impactului pe care produsele sale îl au asupra mediului.

Produsele exceptate vor fi numai cele care necesită o fiabilitate ridicată în aplicații (echipamente de infrastructură de rețele pentru comutare, semnalizare, transmisie și pentru gestionarea rețelelor de comunicație) conform  art .7 din Anexa la  Directiva RoHS și art .7 din Anexa  la HG 992.

Toate procesele pe care TOPEX le-a demarat în intenția de a fi in conformitate cu prevederile directivelor europene RoHS si WEEE, respectiv naționale (HG 992/25 august 2005, HG 448/19.5.2005) sunt în prezent, în derulare și vor fi finalizate până la data de 1 iulie 2006.

TOPEX a lansat la CeBIT seria de produse din clasa Next Generation Network

22-03-2006

 

Pentru al patrulea an consecutiv TOPEX participă, cu stand propriu, la CeBIT, cel mai important eveniment din industria internațională IT&C. Pentru TOPEX, acest eveniment a însemnat, ca și edițiile trecute, un prilej excelent pentru lansarea internațională a celor mai noi produse ale sale. Anul acesta TOPEX a reconfirmat puterea sa de inovație și rapiditatea de reacție la evoluția pieței lansând la CeBIT soluțiile sale de tip NGN: TOPEX Softswitch Carrierr Class și Gama extinsă TOPEX Media Gateway.

Aceste produse sunt destinate Operatorilor de Servicii de Telefonie de dimensiuni mici și medii, Integratorilor IT&C precum și întreprinderilor care își gestionează propria rețea de comunicații. Implementându-le, aceștia pot oferi servicii îmbunătățite de telefonie bazate pe IP, în contextul trecerii către soluții convergente din clasa NGN. Aceste produse asigură o trecere facilă și ușor de calibrat de la infrastructura clasică la rețeaua IP.

TOPEX SOFTSWITCH este o soluție completă, fiind echipamentul care reunește cea mai extinsă gamă de protocoale de semnalizare din clasa sa. El este compatibil cu multiple aplicații cum ar fi: packet toll, packet tandem access, voice off load, mobile switching și IP trunking.  Produsul suportă o mare varietate de servicii suplimentare. Astfel, el reprezintă o arhitectură ce se integrează cu ușurintă în infrastructura existentă. TOPEX SOFTSWITCH integrează un sistem inteligent de control al apelurilor prin stabilirea, menținerea și finalizarea apelurilor vocale. Servește ca interfață pentru platforma de servicii și cea de aplicații. TOPEX SOFTSWITCH permite manevre rapide, suport deplin pentru operații multiple, multi access, multi media și pentru mobilitatea aplicațiilor.

TOPEX își completează gama de Media Gateway prin lansarea versiunilor extinse. Astfel, oferă acum clienților săi, posibilitatea integrării unor soluții de capacitate extinsă pornind de la 30 de canale și până la 300 de canale TDM/VoIP. Familia de produse TOPEX Media Gateway are o largă aplicabilitate: pot fi implementate ca  TDM fix/Mobile Gateway; VoIP/Mobile Gateway; VoIP/TDM Convertor de Semnalizare. Ca și Convertor de Semnalizare, TOPEX Media Gateway translatează protocoale TDM (SS7, ISDN, R2 or DTMF, Q.421/422, Q.411/412) la IP (H323 and SIP). TOPEX Media Gateway permite Operatorilor de Servicii de Telefonie să-și crească veniturile și să diminueze cheltuielile cu infrastructura prin implementarea unei singure rețele convergente. Tototdată, sunt echipamente ce asigură optimizarea costurilor de exploatare a resurselor de comunicații de care dispune o întreprindere.

O rețea telecom bazată pe seria de produse TOPEX din clasa NGN poate crește cu ușurință deoarece se bazează pe o structură facil de redimensionat. Soluția se poate folosi pentru un număr de utilizatori începând cu sute ajungând până la sute de mii de utilizatori.

Pentru piața autohtonă TOPEX va fi prezentă la CERF, 3-7 mai, Hala 16, Standul 6028, unde echipa sa va expune noutățile pe care le pregătește.

Inovațiile TOPEX captează, din nou, interesul comunității internaționale de specialiști în Controlul Traficului Aerian

24-02-2006

 

Inovațiile TOPEX captează, din nou, interesul comunitătii internaționale de specialiști în Controlul Traficului Aerian. Săptămâna trecută TOPEX a participat la expoziția ATC Maastricht, în Olanda, unde a prezentat Next Generation Voice Communication System (VCS) - soluția sa pentru comunicațiile din domeniul Controlului Traficului Aerian.

ATC Maastricht este cel mai important eveniment din lume din industria Controlului Traficului Aerian. Înființat acum 15 ani, târgul se desfășoară anual și reunește  furnizori și consumatori cheie din acest domeniu, din întreaga lume.

TOPEX este singura firma românească, alături de Datanet Systems, care a participat la acest eveniment, fiind a doua ediție, consecutiv, a acestui târg, la care expune.

TOPEX a lansat anul acesta la Maastricht varianta avansată a Next Generation VCS. Aceasta include două elemente de conectivitate sol-sol și aer-sol, unicat în Europa: IP Radio Gateway și Convertorul de Semnalizare MFC Eurocontrol. Varianta inițială a  Next Generation VCS a fost lansată de către TOPEX la ediția de anul trecut a expoziției de la Maastricht, fiind, la scară mondială, prima implementare complet IP a unei rețele de transport multiserviciu pentru ATC.

TOPEX Next Generation VCS răspunde complet tuturor cerințelor de securitate specifice domeniului strategic al Traficului Aerian. Soluția este implementată și funcționează cu succes, în trafic real, de 4 ani în cadrul ROMATSA. Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Datanet Systems, companie specializată în rețele de date bazate pe echipamente Cisco.

Fiind cea mai avansată soluție din industrie care răspunde nevoii actuale de trecere de la rețele clasice de voce de tip TDM la IP în comunicațiile ATC, TOPEX Next Generation VCS a generat un mare interes în cadrul comunității internaționale ATC. Astfel, TOPEX a deschis la Maastricht dialogul pentru parteneriat cu cei mai importanți jucători din această industrie.

Planurile de lucru ale echipei de Cercetare-Dezvltare TOPEX pentru 2006 includ finalizarea soluției VCS complet IP pentru a anticipa dezvoltarea viitoare a industriei ATC.


© 2007 Topex. Toate drepturile rezervate. Topex Help Desk Support: +40 317302222.
Created By KANVAS STUDIO